"Defectul tuturor oamenilor este că aşteaptă să trăiască,
deoarece n-au curajul fiecărei clipe... Toţi învăţăm să trăim după ce nu
mai avem nimic de aşteptat, iar când trăim nu putem învăţa nimic,
fiindcă nu trăim în prezentul concret şi viu, ci într-un viitor fad şi
îndepărtat."-Emil cioran "Pe culmile disperarii"Timpul real este ireversibil, dar spre deosebire de acesta, timpul psihic este reversibil, fiind modificat, comprimat sau dilatat, in functie de experienta subiectiva pe care o traim. De cate ori nu ati retrait in gand momentele frumoase ale unui eveniment placut? Sau de cate ori nu ati avut senzatia ca timpul a zburat uluitor de repede atunci cand ati trait din plin o stare, o situatie, un succes, un eveniment cu o semnificatie puternica?
Stau si ma gandesc la evolutia omenirii...la tot ce a creat omul...oare de ce nu a putut crea un instrument al timpului,un instrument prin care am putea controla timpul...ar fi fost totul atat de usor si sigur...De cate ori oare nu ne-am fi dorit sa intoarcem timpul inapoi?De cate ori nu am fi dat orice sa dam timpul inapoi ca astfel sa putem repara greseli facute in trecut sau sa putem retrai unele clipe care sunt inca prezente in timpul nostru psihic?Timpul nostru psihic este de altfel cel care ne macina si ne consuma, asta pentru ca mintea noastra e conceputa sa il retraiasca cu aceeasi intensitate, cu aceeasi suferinta si aceleasi temeri si regrete insa cea mai grea pedeapsa este ca nimic din acest timp psihic nu poate fi schimbat si retraim cu aceeasi intensitate fiecare minut din aceeasi amintire....
Oare daca timpul nu ar fi fost delimitat si nu ar exista granite intre trecut,prezent si viitor am fi fost mai fericiti?Intelesul vietii este timpul...timpul da sens si intensitate vietii iar daca am avea control asupra lui, viata nostra ar fi lipsita de sens,lipsita de farmec si de intensitate,lipsita de trairi si satisfactii...Nu putem lasa timpul sa ne controleze sentimentele si emotiile pentru ca noi suntem singurii stapani ai vietii noastre si bineinteles ai timpului,noi suntem singurii care hotaram daca traim in trecut in timpul psihic,in prezent in timpul real sau in viitor intr-un timp imaginar...
Suferinta Inimii...
Ei bine...
Cu mult timp în urmã, mi-ai luat ceva.
Unicul lucru pe care l-am vrut cu adevãrat.
Acum stii cum e.
Inima moare de moarte înceatã...
Pierzând sperantele precum frunzele...
Pânã ce,
Într-o zi, nu mai rãmâne nici una...
Nici o sperantã, nimic nu mai rãmâne.
Ochii îi sunt ca adâncul apei...
Restul e în umbrã, restul e secret.
Nu poate fi numitã asta fericire ?
Nu,nu poate fi!
La urma urmei, acestea nu-s decat memorii...
Ale unui inimi singure si triste,
Nu ale unei demon,nici ale unei zane...
Acestea sunt doar niste memorii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu